Actualitate

Cum arată vagoanele modernizate de CFR Călători cu bani din PNRR

Cum arată vagoanele modernizate de CFR Călători cu bani din PNRR
67

Primul tren modernizat al CFR Călători, finanțat prin PNRR, circulă din luna aprilie, iar numărul vagoanelor modernizate utilizate pe diferite trenuri va ajunge la 60 până la sfârșitul acestui an, comparativ cu 42 în prezent, anunță compania. CFR Călători operează în total 880 de vagoane zilnic.

Pentru anul 2026, planul companiei este ca vagoanele modernizate să fie alocate trenurilor InterCity pe rute precum București – Brașov, București – Iași, București – Constanța și București – Galați.

De asemenea, CFR Călători va primi noi rame electrice Alstom Coradia Stream. În prezent, patru trenuri electrice Coradia sunt în circulație, alte două se află în posesia CFR Călători, dar nu au fost încă puse în funcțiune, iar alte două au fost recepționate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, însă nu au fost predate operatorului. În total, 12 trenuri Coradia sunt programate să intre în circulație la operatorul de stat.

În momentul de față, 42 de vagoane modernizate prin PNRR sunt utilizate în trenurile CFR Călători. Până la sfârșitul anului 2025, acest număr va crește la 60, iar restul de 79 de vagoane vor fi livrate până în iunie 2026, conform promisiunilor operatorului.

Pe lângă rutele deja menționate, vagoanele noi sunt folosite și pe trenurile București – Arad și București – Suceava.

Reamintim că traficul feroviar este suspendat între Cluj și Oradea, precum și între Constanța și Mangalia, din cauza lucrărilor în desfășurare. În aceste zone, circulă autobuze care înlocuiesc trenurile, iar orarul poate fi consultat pe site-ul infofer.ro.

Până în prezent, au fost livrate 24 de locomotive CFR Călători. Numărul acestora va crește la 36 până la sfârșitul anului 2025, iar restul vor fi livrate până în iunie 2026.

În total, în următorii ani, se estimează că vor intra în circulație 139 de vagoane de călători modernizate, 55 de locomotive electrice și 20 de locomotive de manevră, acestea din urmă fiind convertite din locomotive diesel hidraulice în unele electrice cu acumulatori.

Contractul de finanțare semnat în 2023 are o valoare totală de peste două miliarde de lei, din care 590 milioane lei provin din fonduri europene (împrumut și grant), iar restul reprezintă contribuția publică națională.

Până la sfârșitul anului 2025, CFR Călători va avea modernizate în total 96 de unități de material rulant: 27 de locomotive electrice, 9 locomotive de manevră cu acumulatori și 60 de vagoane de călători.

Tag-uri conexe:

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare