• Acasă
  • Politică
  • Ce atribuții va avea Oana Gheorghiu. Decizia luată de Ilie Bolojan la aproape o lună de la numire
Politică

Ce atribuții va avea Oana Gheorghiu. Decizia luată de Ilie Bolojan la aproape o lună de la numire

Ce atribuții va avea Oana Gheorghiu. Decizia luată de Ilie Bolojan la aproape o lună de la numire
72

Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.
„Începând cu data intrării în vigoare a acestei decizii, pentru a asigura realizarea priorităților majore din Programul de guvernare, doamna Oana Clara Gheorghiu, viceprim-ministru, va coordona procesul de elaborare și va aviza proiectele de acte normative din domeniul reformei statului și eficientizării activității instituțiilor publice”, se precizează în decizia semnată de premierul Ilie Bolojan.
Conform documentului, vicepremierul Oana Gheorghiu avizează proiectele de acte normative cu impact bugetar elaborate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Educației și Cercetării.
Oana Gheorghiu are responsabilitatea de a informa permanent prim-ministrul cu privire la aplicarea prevederilor stabilite prin această decizie, se menționează în document.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a depus jurământul de învestitură în fața președintelui Nicușor Dan pe 30 octombrie, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni. Ea a preluat funcția rămasă vacantă în Guvernul Bolojan după demisia lui Dragoș Anastasiu din luna august.
Pe 29 octombrie, președintele Nicușor Dan a semnat decretul de numire a Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier, iar decretul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 30 octombrie.
„Președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul de numire în funcția de membru al Guvernului a doamnei Oana Clara Gheorghiu, viceprim-ministru”, a anunțat atunci Administrația Prezidențială.
Oana Gheorghiu este inițiatoarea unor proiecte importante care au schimbat semnificativ peisajul medical din România: construirea primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din țară, în cadrul Spitalului de Copii „Marie Curie” din București, renovarea secțiilor de oncologie pentru adulți și copii în mai multe spitale din țară, înființarea primului laborator de diagnostic aprofundat al cancerului limfatic la Timișoara, precum și dotarea spitalelor cu echipamente și medicamente.

Tag-uri conexe:

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare