Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, a încheiat procesul de licitație pentru modernizarea a peste trei kilometri din drumul național DN 29 B, pe tronsonul Botoșani-Dorohoi. În zona localității Cătămărăști Deal, între kilometrii 3+000 și 6+200, va fi realizată o șosea cu patru benzi, pe segmentul cuprins între Fabrica de mobilă (ieșirea din municipiul Botoșani) și intersecția cu drumul care duce spre Ipotești.
Societatea comercială Vulturi SRL a fost desemnată câștigătoare a licitației și urmează să semneze săptămâna viitoare contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Investiția totală este estimată la aproximativ 28 de milioane de lei (echivalentul a 5,3 milioane de euro). Durata maximă a lucrărilor este de 24 de luni, dintre care șase luni sunt alocate pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.
Traseul va avea o lungime de 3.620 metri, va include o bandă mediană pentru separarea sensurilor de circulație și va fi dotat cu două sensuri giratorii – unul la intersecția cu drumul spre Ipotești și altul la intrarea în zona fostului Gostat – precum și opt semafoare. Proiectul prevede, de asemenea, amenajarea trotuarelor și rigolelor carosabile pe o distanță de 4.000 metri. Vor fi construite și 17 drumuri laterale, precum și patru podețe transversale.









