Cifre devastatoare: România plătește unele dintre cele mai mari prețuri la gaze și energie din Europa de Est, deși importă doar marginal
România se confruntă cu un paradox economic revoltător: deși dispune de resurse proprii importante de gaze naturale și energie, populația și firmele plătesc prețuri mai mari decât în state vecine și în alte țări membre ale Uniunii Europene, care sunt mult mai dependente de importuri. Datele arată că România a acoperit doar aproximativ 7% din necesarul de gaze din import, însă acest avantaj strategic nu se reflectă în facturile consumatorilor, ci este anulat de decizii administrative și politice defectuoase.
România ajunge să plătească mai mult decât state care nu produc gaze, precum Bulgaria sau Ungaria, și chiar peste nivelul unor țări din UE cu o dependență energetică aproape totală. De exemplu, Bulgaria, care importă majoritatea gazelor consumate, a menținut în mod constant prețuri mai scăzute pentru consumatorii casnici, prin intervenții ferme ale statului. Ungaria, deși puternic dependentă de importuri, a aplicat politici de plafonare și contracte pe termen lung, rezultatul fiind facturi mai mici decât în România.
Comparativ, România, deși producător, a lăsat piața să funcționeze haotic, fără mecanisme eficiente de protecție pentru consumatori. Mai mult, în unele perioade, prețurile la gaze și energie din România au depășit chiar nivelurile din Polonia sau Cehia, economii mai mari și mai industrializate, unde consumul este semnificativ mai ridicat.
Această situație nu poate fi justificată economic. Nu lipsa resurselor este problema, ci eșecul politicilor publice din energie. Liberalizarea prost gestionată, reglementările schimbate frecvent, intervențiile întârziate ale statului și absența unei strategii energetice coerente au creat un sistem în care producția internă nu mai este un avantaj, ci devine irelevantă pentru prețul final plătit de cetățean.
Consecințele sunt dramatice. Tot mai multe gospodării ajung în sărăcie energetică, firmele românești pierd competitivitate în raport cu cele din alte state UE, iar inflația este alimentată artificial de costurile ridicate ale energiei. În timp ce alte țări europene folosesc energia ca instrument de protecție economică și dezvoltare, România o transformă într-o povară națională.
Întrebarea-cheie rămâne una simplă și incomodă: cum este posibil ca o țară cu resurse proprii să plătească mai mult decât statele dependente de importuri? Răspunsul nu mai ține de piață sau de contextul internațional, ci de responsabilitatea decidenților politici. România nu plătește energie scumpă pentru că nu are resurse, ci pentru că le administrează prost, iar până când acest adevăr nu va fi asumat și corectat, facturile mari vor rămâne regula, nu excepția.
