• Acasă
  • Politică
  • România alocă 50 de milioane de euro pentru apărarea Ucrainei. Decizia, adoptată de Guvern
Actualitate

România alocă 50 de milioane de euro pentru apărarea Ucrainei. Decizia, adoptată de Guvern

84

Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care țara noastră va contribui cu 50 de milioane de euro la sprijinirea apărării Ucrainei, alăturându-se astfel majorității statelor europene și altor parteneri internaționali care susțin această inițiativă. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat oficial.

Contribuția României se face în cadrul propunerii Statelor Unite intitulată „Lista de achiziții prioritare necesare apărării Ucrainei” (PURL), un mecanism considerat de importanță majoră în politica de securitate a SUA. Acesta reflectă abordarea promovată de administrația americană privind distribuirea echitabilă a responsabilităților de securitate între aliați.

Potrivit MAE, mecanismul PURL urmărește implicarea directă și cuantificabilă a statelor partenere în sprijinirea Ucrainei și crearea unui cadru coordonat de acțiune, bazat pe eficiență, predictibilitate și responsabilitate strategică. Prin întărirea capacităților de apărare ale Ucrainei, această contribuție are ca obiectiv susținerea unei păci durabile în regiune.

Programul permite realizarea de alocări comune prin bugetul NATO și continuă inițiativele aliate stabilite după Summitul de la Helsinki, priorități reafirmate inclusiv cu prilejul vizitei secretarului general Mark Rutte în România.

Beneficii pentru securitatea națională

Autoritățile române subliniază că participarea la mecanismul PURL contribuie direct la consolidarea securității regionale și este în deplină concordanță cu angajamentele României în cadrul NATO și cu Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii. Totodată, implicarea în acest program creează premise pentru beneficii importante în planul securității naționale, inclusiv prin creșterea interoperabilității instituționale, aprofundarea cooperării militare și civile și întărirea capacității de reacție la amenințări hibride și convenționale.

Alocarea financiară destinată PURL se realizează cu respectarea plafonului bugetar stabilit pentru anul 2025.

Creșteri semnificative ale bugetului pentru apărare

În contextul angajamentelor asumate la Summitul NATO de la Haga, aliații au decis să majoreze treptat, în următorii zece ani, bugetele pentru apărare până la un nivel de 5% din PIB, incluzând cheltuieli militare directe și investiții conexe. România a crescut la rândul său resursele alocate apărării, cu o execuție bugetară de 94% în 2024 și estimată la 98% în 2025, potrivit datelor preliminare.

Prin mecanismul SAFE, România va putea accesa 16,6 miliarde de euro pentru achiziția de tehnică militară modernă, dezvoltarea capabilităților tehnologice și modernizarea infrastructurii militare.

Reprezentanții MAE subliniază că susținerea Ucrainei în fața agresiunii ruse reprezintă în sine o măsură de securitate, iar apartenența României la NATO presupune investiții, acțiuni concrete și garanția unui viitor sigur pentru cetățeni. România continuă să contribuie activ la dialogul diplomatic european și aliat, precum și la eforturile comune pentru obținerea unei păci juste și durabile în regiune.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare